un poem apreciat la bocancul literar
Martie 10th, 2010Pana sa vina cronica lor, pe care o voi prelua, va las alaturi de un poem care a fost apreciat de publicul Bocancului, poem care a si fost recomandat pe acest portal cultural.
Cel mai probabil, acet poem va face parte din al doilea volum de poezie pe care il voi publica in cursul anului 2010. Deja am discutat de principiu cu o editura, al carui nume nu il voi da inca pentru aparitia volumul “Vanzatorul de arme.Citadin”.
De asemenea, o parte a acestui poem a fost folosit si ca material de exercitiu la cursul de scriere creativa de luni, pe tema cuvintelor poetice/nepoetice. Au fost luate spre studiu cuvinte precum, “atomoelectric” sau “exoterm”.
PS: Sper sa posteze pe site si varianta audio a poemelor, pentru o mai buna vibratie a acestora cu cititorul. XV. Douăzeci şi două de modalităţi de a nu defini poezia…, un poem despre care Sorin Teodoriu spunea: voi recomanda poemul pentru numeroasele definitii care mai de care mai interesante si mai subtile, pentru nota de umor subliniata la aproape fiecare vers, pentru idee si forma. Ascultat poemul prinde viata si este mai actual ca oricand …cu toate ca poezia nu este o reuniune altetica la care sa participe tot Berceniul in semn de sarbatoare.
XV.1 Patru modalităţi metafizice ancorate în realitate
Poezia nu e firul de aur ascuns
printre cianurile neuronice
din spitalul de nebuni.
Poezia nu e drojdia de bere
ce fermentează stări metafizice
în spatele blocului.
Poezia nu e cărbunele
cu care să retuşezi
portrete de câini maidanezi.
Poezia nu e umbrela
pe care să o deschizi
când plânge vecina de la doi.
XV.2 Cinci modalităţi matematice
Poezia nu e funcţia predefinită,
care să cuantifice
sentimentele umane.
Poezia nu e modulul
unui număr speriat
de valorile negative.
Poezia nu e centrul de greutate
al unui triunghi isoscel
înscris într un cerc.
Poezia nu e niciodată
o metodă de reducere la absurd
în câmp gravitaţional.
Poezia nu e mulţimea
câinilor euthanasiaţi
de teorema lui Thales.
XV.3 Şase modalităţi chimice
Poezia nu e Centrala Atomoelectrică
de la Cernobîl pe 26 aprilie 1986,
La ora 1:23.
Poezia nu e reacţia de neutralizare
între un acid slab şi o bază tare
căutându-şi echilibrul.
Poezia nu e cianura
care să otrăvească proletarii.
aşteptând tramvaiul 7.
Poezia nu e arena c-un nucleu aromatic
substituind sentimentele
în poziţiile orto şi para.
Poezia nu e procesul exoterm
ce determină eliminarea virginităţii
din carnea de fecioară.
Poezia nu e trinitrotoluenul detonat
pentru a sparge ce-a mai ramas uman
în vecina de la doi.
XV.4 Şapte modalităţi sportive
Poezia nu e telemark-ul
icarilor moderni la aterizarea
pe trambulina olimpică.
Poezia nu e eritropoetina
folosită de cicliştii căţărători
din Turul Franţei.
Poezia nu e setul adjudecat la tie-break
la Wimbledon sau la Roland Garros
de către un jucător necunoscut.
Poezia nu e “Mano de Dios”
pe care şi-acum o blamează englezii
într-un pub londonez.
Poezia nu e reuniunea atletică
la care să participe tot Berceniul
în semn de sărbătoare.
Poezia nu e bazinul olimpic
în care rechinii second-hand
să vâneze căprioare.
Poezia nu e ultimul meci de box
la categoria 48 de kilograme
între un câine vagabond şi vecina de la doi.


Loading ...



