La castelul domnişoarei Julia

În locul în care a răsărit,
Castelul Câmpinei cel mult vestit
Acolo dăinuie umbra ei,
A zeiţei azurii, a Juliei.

Julia, fată minune,
Stinsă ca steaua fără nume
Veghezi frumuseţea înconjurătoare,
Amintirea ta tuturor ne-apare.

Tristeţea este fără de sfârşit
Când atâţia ani s-au împlinit
De la finalul tragic, nesperat
În care valul morţii a aruncat
Un sufleţel nevinovat…

O fată plina de iubire,
Iubire pentru acea gândire,
Gândirea neamului românesc
Şi a graiului cel strămoşesc.

Dintr-un tată ilustru, B.P. Haşdeu,
Care pentru artă a vegheat mereu,
Julia a deprins de toate,
Ce rău că visele i-au fost spulberate
Distruse şi fărâmiţate.

Julia, plăpândă făptură, fată de vis
Ai fără-ndoială locul tău în paradis
Alături de Preda, Slavici sau Coşbuc
Dragă Julia, dorul eu ţi-l duc.

Pentru tine doar arta a contat
Iubirea de frumos
în vis s-a spulberat
Şi magia-ţi suavă
eu încă n-am aflat.

Julia, noi azi toţi suntem de partea ta
Te iubim, te respectăm,
urmăm voinţa ta
O armată de îngeri veghează liniştea
Castelului pentru a nu-ţi
umbri amintirea.

Chiar făr-a cunoaşte
al tău tragic destin
Ai pătruns în inima mea cu un suspin
Azi, de ziua ta, Julia fii fericită
Bucură-te, la castel tu eşti iubită!