- Deloc. E perfect normal. Toti copiii incep cu metafizica, adolescentii continua cu morala, iar noi adultii o dam pe logica si contabilitate

- In ziua cand am implinit zece ani, am zis eu imobilizand-o, am facut o mica socoteala. In ajun aveam 9 ani, in dimineata aceea 10 an: treceam de la una la doua cifre. Si stii ce am descoperit? Ca n-am nici cea mai mica sansa sa trec la trei cifre! Asta mi-a pus moralul la pamant pentru tot restul vietii mele.

Joseph: Pentru ca un tip care picteaza numai femeia pe care o iubeste, nu vinde nici macar un singur tablou.

Somniferul este un sertar cu amintiri  care se deschide imediat ce te-ai trezit, o casa automata de inregistrare, -clic!- si amintirile iti navalesc intacte in cap, ca si cand n-ai fi dormit. Noua zi iti taraie tristetea pana la ora cand implori sertarul sa inghita amintirile. Pastila.

-Am visat intr-o zi ca viata mea nu se va sfarsi niciodata, a zis brusc Joseph.

Si toti comesenii au tacut.

-Viata mea nu se sfarsea, incepea iar si iar…

Tacere generala.

-Viata mea incepea din nou mereu la fel si nu era nici o surpriza…

Toate privirile inghetasera de spaima concluziei sale:

-Si? a intrebat in sfarsit Igor.

-Si? Asta era iadul.

Va fi o serie de 3-4 articole in care voi reda citate din aceasta carte pentru simplu motiv ca a avut grija de mine timp de 10 ore de mers cu trenul de la Cluj la Bucuresti. Dupa prezentarea citatelor, voi incerca si o scurta recenzie in acest sens.

Imaginatia nu inseamna minciuna.

-Ceea ce complica lucrurile este ca majoritatea copiilor fac pe copiii si aproape toti adultii se joaca de-a adultii. Greu lucru de evaluat, varsta. Intelegi?

Pe ciorna lui Joseph, o singura fraza: “Omul e o constanta variabila”. Joseph nu prea e sigur ca a intlees. Dar, pe margine, citeste deja, scris cu rosu. Felicita-l pe autor din partea mea.

Igor se repede si inchide proiectorul. Se intoarce. Mama sa, Tatiana, sta pe saltea. Cu vreo trei sau patru luni in urma, Tatiana a demontat patul conjugal, a daruit cuiva somiera, a pus tabliile pe foc si salteaua a asezat-o direct pe jos: “Ca pe vremea cand eram fata! Macar la asta sa fie buna vaduvia!

Aceeasi varsta (poem)

Am exact aceeasi varsta la care Don Quijote si-a inceput aventurile,

am aceeasi varsta si iubesc lumea la fel

nu-mi mai lipseste nimic.

Poate un scutier imi lipseste , dar nu-i nimic

voi porni singur la drum.

Am aceeasi varsta si aceeasi nevoie sa cred,

nu-mi mai lipseste nimic.

Poate-mi va lipsi Rosinanta,

dar nu-i nimic voi merge pe jos.

Si poate morile sale de vant,

dar nu-i nimic, le voi inventa si pe ele.

Am aceeasi varsta ca Don Quijote si drumul m-asteapta.

Si in afara de un scutier, de Rosinanta si de morile sale de vant

nu-mi mai lipseste nimic.

Ba da, eu m-am nascut dupa Descartes.

De altfel, seman probabil, acelor idealisti, nici “nebuni” , nici “intelepti”, despre care se spune, ironic, ca, aflati in fata a doua usi, pe una scriind “Spre Paradis”, iar pe cealalta “Prelegeri despre Paradis”, ar alege-o pe cea de-a doua”