Superblog 2009, ce vremuri… atunci, dreampoet, plătitor de taxe şi impozite se ascundea pe sub birou ca să îşi facă tema aproape zilnică. Ce emulaţie se produsese cu Gigel, Maricica, Mărioara sau Costel. Pentru nou-veniţi, câteva mostre în acest sens, aici, aici sau chiar aici, epic. Şi a venit criza şi s-a dus şi contribuţia la buget, s-a dus parţial şi inspiraţia şi eu tot nu am scris romanul.

În 2009, dreampoet a remarcat o serie de competitori. Cu unii a fost prieten cu alţii e şi acum, iar cu alţii a fost prieten si acum luptă în guerillă. Pe cei cu care competiţia a fost siropoasă şi antrenantă îi aveţi mai jos într-0 ordine aleatoare.

1. Toni, o tânără speranţă care va confirma sezonul ăsta, acest Mesut Ozil al Superblogului.

2. Alexandra, probabil balonul de aur din 2010, Xavi Hernandez de România.

3. Iulia, Mitică Bucşaru, patron Unirea Urziceni, un modle de business la nivel scăzut fără investiţii

4. demaio, Gatusso de Superblog, finul distrugător de figuri de ceară marca SuperBlog.

5.  Felicia,o adevărată madamă de provincie, un exemplu de eleganţă, ce mai Roger Federer

6. Iulia Mihai, lejer i-am putea spune Messi pentru creativitate

7. MW, Jose Mourinho, cinism şi sânge rece, nespectaculos, dar foarte eficient

La final ar trebui să spun de ce se înscrie  dreampoet şi sezonul ăsta la superblog. Ar fi mai multe motive, însă cel esenţial este acela că îşi doreşte un loc pe podium. E miza lui şi fără această miză nici nu se gîndea să participe. De asemenea, e prilejul pentru noi fani dreampoet. Da, fanii ăia care, vrăjiţi  de o reclamă la shaorma care ajung să-l citească pe Gellu Naum si să asculte Pantera. Desigur că nu vor rămâne toţi,  dar dacă unul singur va rămâne şi va înţelege profund fenomenul, dreampoet va fi mulţumit.

dreampoet e conştient că trebuie să vină cu ceva nou şi că tot ce va scrie va fi raportat mereu la vechile personaje. E o altă ştachetă pe care doreşte să o treacă. mai sunt şi alte mize, dar despre ele mai încolo.

- Ia sa vedem, cine ne spune, de la stiinţele naturii, de ce avem nevoie de flori şi de copaci? Ştie cineva? Ia să vedem, Stela, spune tu.
- Ca să facă copacii şi floriel oxigen pe care îl respiră oamenii, fiindcă fără oxigen nu există viaţă şi nici fără aer.
- Aşa, Stela. Ca să aibă toată lumea oxigen. dar oare numai oamenii respiră oxigen sau şi animalele?
- Şi animalele respiră oxigen, pentru că fără oxigen animalele nu ar putea să existe.
- Dar la ce ne folosesc nouă animalele?
- Ca să facem din ele carne şi mănuşi, şi cuşme de iepure, şi să ne fie cald iarna, când ne ducem la şcoală.
- Foarte bine. Dar ouăle şi untul de unde le luăm?
- Ouăle le luăm de la găini când se ouă, iar untul se face din laptele de la vacă şi din smântână.
- Dar dacă n-am avea oxigen, am ami mânca noi oare unt dimineaţa?
- Nici unt nici ouă, pentru că ar muri toate găinile şi toţi oamenii.
- Dar ia să vedem, copiii capitalişti au ce mânca dimineaţa?
-Nu-u-u. Şi nici nu se duc la şcoală, pentru că părinţii lor sunt foarte săraci şi-i ţin în subsoluri.
- Dar în ţara noastră copiii merg la şcoală sau nu?
- Copiii din ţara noastră merg la şcoală şi mănâncă unt, pentru că la noi în ţară a biruit Marea Revoluţie din Octombrie şi este pace. La noi sunt şi spitale fără bani, şi copiii noştri merg la grădiniţă.
- Dar capitaliştii au grijă de natură?
- Ei nu au grijă de natură.
- Dar pionierii, cum crezi tu, Stela, au grijă? sau merg, aşa, pe stradă şi rup crengile?
- Eu cred că pionierii au grijă de natură. Dar mai sunt şi unii băieţi răi care rup crengi. Însă pionierii nu trebuie să rupă crengi.
- Cum crezi tu, Stela, Lenin a rupt vreodată crengi?
- Lenin n-a rupt niciodată crengi!
- A sădit copăcei şi i-a zis unui pădurar să nu mai taie copacii.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………….
singurul aspect pozitiv, grija faţă de natură…totuşi ce îndoctrinare, Dumnezeule!

Ieromonahul Savatie, pe numele său de mirean Ștefan Baștovoi, s-a născut în familia unui profesor de filozofie, propagandist al ateismului științific. Până la călugărie, a fost ancorat în concepțiile tatălui său. A absolvit Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași. Când era în clasa a XII-a, a fost internat la Spitalul Socola, unde a scris ciclul Un diazepam pentru Dumnezeu, care l-a consacrat ca poet. Ulterior, a obținut premiile revistelor Convorbiri literare, Timpul, Dacia literară. Începind cu 1993, a publicat poezie, povestiri, fragmente de roman, eseuri și articole în cele mai importante reviste literare din România și Basarabia. Între anii 1996-1998 a fost student la Facultatea de Filozofie a Universității de Vest din Timișoara, pe care a abandonat-o. În 1999 a fost tuns în monahism, primind numele de Savatie. La 28 octombrie 2000 a fost hirotonit ierodiacon, iar pe 4 august 2002 ieromonah. Astăzi viețuiește la Mănăstirea «Nașterea Domnului» din Eparhia Edinet și Briceni, în Republica Moldova. Conduce revista de spiritualitate ortodoxă Ekklesia și predă iconografia la Seminarul Teologic din Chișinău, cu sediul în Mănăstirea Noul-Neamț. Monahul Savatie își reneagă multe dintre scrierile semnate cu numele Ștefan Baștovoi, ca fiind dăunătoare pentru suflet.
Opera literară:
* Elefantul promis, poeme (1996), distins cu Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova, Premiul Salonului național de carte de la Iași, Premiul Salonului national de carte de la Chișinău, Premiul Fundației Soros
* Cartea războiului, poeme (1997)
* Peștele pescar (o poveste), poeme (1998)
* Casa timpului poeme (1999)
* Idol sau icoană? (2000)
* Ortodoxia pentru postmoderniști (alături de Nicolae Balotă, diaconul Andrei Kuraev și Dumitru Crudu)
* Iepurii nu mor, roman (2002; ed. a II-a, 2007)
* Nebunul, roman (2006)
(sursa wikipedia)

“E efemer visul pe care il aveam si il asteptam ca sa vina in fiecare seara de vara, dar stau si ma gandesc ca poate l-am asteptat mult prea mult si am lasat florile din glastra sa se usuce din cauza dorintei mele de a ma dedica unei fantasme. Renuntam cu fiecare gura de aer pe care o luam la cate o secunda din timpul in care as fi putut sa zac intr-un lesin voit cu capul in jos de pe creanga marului pe care, mai tii minte, il sadisem amandoi pe timpul cand ne iubeam ca doi nebuni fara sa stim ca existam.  A trecut gandul care ma ducea departe de nori si care ma lasa in cochilia mea de ceara, caci acum m-a inchis in una de sticla si ma lupt sa respir si ochii imi sunt impainjeniti si plini de sange, privesc cu ei in trecut si incep sa delirez mazgalind niste foi dintr-un jurnal ascuns sub pat. Imi este frig si gandurile incep sa scrie post mortem, caci incep sa moara atat de incet, incat le doare, dar sunt de piatra si nu simt, poate las doar o lacrima solitara sa cada pe obrazul cu rani deschise de la amintiri. Reneg ca exista fericire, reneg ca exista nemurire, poate e doar o stare de fapt pentru care inca inima se desfata in batai salbatice si necontrolate. Beau o gura de cafea, nu stiu de ce mintea mea e atat de abstracta, dar aud ecourile singuratatii care ma cheama la ea, o alung printr-o singura miscare de mana. Am gasit un gram de fericire pe masa si o privesc, ma indeama sa schitez un zambet sters si, totodata, gol. Oftez!

Privesc cum timpul se scurge prin acele ceasului de pe perete, melodia pe care o canta are o cadenta trista si monotona, l-as strica numai ca sa renunte la rutina si sa ma intoarca in trecut ca sa fiu acea fetita din cenusa careia ii placea sa isi ascunda chipul de durere si care isi crea propria-I lume fantastica. Delirez si ma las prada unor idei rapitoare care sigur nu ma vor duce la cer, poate ma vor cobori in intuneric, dar oare exista cele doua lumi? Innebunesc usor si simplu, dar poate acesta este destinul, poate ca il incarc cu mult prea mult dorinte arzatoare care topesc pana si bucata de plumb care ma tine la fundul apei. Invat sa inot sa ies la suprafata, poate voi vedea lumina sau poate voi orbi din cauza ei. Imi tin capul plecat deasupra viitorului meu, e timpul sa arunc ceea ce e stricat din mine, caci sunt doar un mar inchis intr-o colivie.”

(Andreea)