Regatul Visurilor

Munca ma fascineaza: sunt in stare sa stau ceasuri intregi si sa ma uit la cei ce robotesc. Mi-e draga munca si gandul de-a scapa de ea imi frange inima.

Oricat lucru mi s-ar da, niciodata nu mi se pare prea multa. Colectionarea de lucrari aproape ca a devenit o pasiune pentru mine -biroul e atat de incarcat, incat n-a mai ramas un locsor gol. inca putin si voi fi nevoit sa-mi construiesc o aripa noua la cladire.

Am si o atitudine grijulie fata de munca. Pe unele dintre lufrarile pe care le tin acolo de ani de zile, n-o sa intalniti o urma de deget. Ma mandresc cu aceste lucrari, iar din cand in cand le sterg de praf. Nu cred sa-si mai pastreze cineva lucrarile mai bine ca mine!

Dar, desi imi place munca la nebunie, inteleg sa fiu drept.

Nu cer sa mi se dea decat partea ce-mi revine. Din pacate, mi se da fara ca eu sa cer, cel putin asa mi se pare si asta ma supara.

James Joyce: Istoria este un cosmar din care as vrea sa ma trezesc

A crede in existenta lui Buda  sau a fi interesat de acest lucru ar fi ceva similar cu a confunda studiul matematicii cu biografiile lui Pitagora, Newton, Cantor, Einstein, biografii care, bineinteles, nu au nicio importanta”

Aparuta in 1988 la Junimea, aceasta carte cuprinde cateva dintre marile conferinte ale marelui scriitor argentinian. Cateva citate din aceste prelegeri:
“Nimeni sa nu reduca la lacrimi si reprosuri/Aceasta demonstratie de maiestrie/A Domnului care, cu magnifica ironie/MI-a dat in acelasi timp cartile si noaptea”  (Borges se refera aici la iubirea pentru carti, completata cu orbirea care i-a marcat existenta)

“Spun ca este citita cu voce tare deoarece cand citim versurile, care sunt realmente admirabile, tindem sa le citim cu voce tare. Exista ceva anume intr-un vers bun care nu permite sa fie citit cu voce joasa. Daca citim un vers cu voce joasa inseamna ca nu este un vers valabil, caci versul pretinde pronuntie. Versul aminteste mereu ca poezia a fost o arta orala inainte de a fi o arta scrisa, aminteste ca a fost un cantec”
Homer: “Zeii tes nenorociri oamenilor, pentru ca generatiile viitoare sa aiba ce canta” (cu referire la Divina Comedie a lui Dante)

Am terminat de citit opera poetica a lui Mircea Dinescu. Mai jos aveti una dintre poeziile care mi-au placut cel mai mult

Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,
cum aş putea întoarce copilul care-am fost
când carne-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge.

Sunt tânăr, Doamnă, lucruri am aşezat destul
ca să pricep căderea din somn spre echilibru,
dar bulgări de lumină dac-aş mânca, sătul
nu m-aş încape în pielea mea de tigru.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos
şi vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,
să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os
şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.

Sunt tânăr, Doamnă, încă aripile mă ţin
chiar de ating pământul pe-aproape cu genunchii,
această putrezire mă-mbată ca un vin
căci simt curgând prin dânsa bunicile şi unchii.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,
oricât mi-ai spune, timpul nu-şi ascute gheara
deşi arcaşii ceţii spre mine îşi reped
săgeţile vestirii, sunt tânăr. Bună seara!